Polițiștii din localitatea vranceana Odobești au fost sesizați aseara că în parcarea unui celebru restaurant, zocea inconștintă, o femei, într-o baltă de sânge, potrivit publicației Monitorul de Vrancea.
De îndată, ofierii, dar și medicii s-au îndreptat la fața locului, iar vicitma a fost preluată imediat.
Din păcate, femeia de 56 de ani a pierit la spital.
Polițiștii au securizat zona și au prelevat toate probele din împrejurimi.
În cayul acestei moreti a fost întocmit un dosar penal. Cercetările sunt continuate sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea.